Adolescent fiind maica-mea mi-a spus de mai multe ori ca in anul 2000 va fi sfarsitul lumii. “De unde stii?” am intrebat-o. “ Scrie in cartile sfinte”. Am crezut-o. Deci voi mai apuca sa traiesc niste ani buni.
Nu pot trece cu vederea o amintire din acele timpuri. In clasa a IV-a fusesem facut pioner– cam tarziu, dar nu din vina mea. Eram foarte fericit. In urmatoarea duminica m-am dus – ca de obicei- la biserica ramniceana de care apartineam. Si m-am dus tocmai in apropierea altarului; sa ma vada si preotul Trifanescu, tatal naşei mele de botez si cel care m-a scufundat in cadelniţă . Deodata am vazut ca mai multe persone se uitau la mine cu deosebita mirare si apoi unii dintre ei au inceput sa-mi faca niste semne. La inceput nu le-am inteles. Apoi m-am inrosit si cu gesture stangace pe care le voiam a nu fi observate am inceput sa-mi desfac cravata de pioner si sa o strecor usor in buzunarul de la uniforma scolara. Alta haina de sarbatoare nu aveam.
Nu implinisem 10 ani cand bunica paterna m-a trimis de Boboteaza la biserica din Odobasca de Cotesti- Vrancea sa iau aghiasma. Era zapada si un frig cumplit. Cineva mi-a dat sa tin un prapur. Dupa o vreme nu imi mai simteam picioarele. Inghetasera. As fi vrut sa plec dar nu stiam cum sa fac sa scap de acel obiect mult mai zvelt decat mine. Nu indrazneam sa deranjez pe cineva. Am ramas pana la terminarea slujbei. Abia am ajuns acasa. Talpile imi erau tepene. Bunica Paraschiva s-a ingrijit sa-mi incalzeasca picioarele.
